Editia a 3-a a Symposia Investigatio Bibliotheca a avut drept generic: „Confluente: cultura informatiei, produse si servicii, acces la resursele bibliotecii universitare”.

Reuniunea profesionala, organizata de Departamentul Informational Biblioteconomic al ULIM, are drept scop de a prezenta rezultatele activitatii profesionale pentru anul 2010, a promova experientele reprezentative si de a accentua directiile strategice profesionale pentru anul 2011 si de perspectiva.

La lucrarile Symposia au participat in total 75 de reprezentanti ai diverselor institutii info-bibliotecare, inclusiv: universitare, colegii, scolare, publice, ai Bibliotecii Stiintifice Centrale „A. Lupan” a ASM, Camerei Nationala a Cartii, CID AGEPI. Mentionam prestanta activa si interesata a bibliotecarilor scolari, prezenti la reuniune.

Cuvinte de salut au fost adresate participantilor de catre Zinaida Sochirca, director general DIB, Ludmila Costin, presedinte al Asociatiei Bibliotecarilor din Republica Moldova. Ambele mesaje au reliefat rolul si locul DIB in context universitar si national, tendinta acestuia spre diversificarea serviciilor info-bibliotecare, precum si deschiderea profesionala. 

Invitatul special al Symposia Investigatio Bibliotheca – Ecaterina Zasmenco, director al Bibliotecii Centrale Universitare a Universitatii de Stat din Moldova a oferit publicului o analiza comparata a indicatorilor statistici si relationali privind activitatea bibliotecilor universitare in anul 2010. Tema comunicarii: „Bibliotecile universitare in contextul anului 2010: repere analitico-sintetice”.

In total au fost prezentate 10 comunicari, variantele Power Point ale acestora fiind disponibile pe pagina WEB si blogul DIB.

Ca si precedentele editii, cea de-a 3-a reuniune Symposia Investigatio Bibliotheca a inclus Gala Laureatilor DIB pentru Anul Profesional 2010. Mentionam si prezentarea monografiei biobibliografice in honorem Ludmila Corghenci „Schimbarea de sine pentru schimbarea celorlalti”, pe marginea acesteia expunandu-se membrii echipei de lucru – Z. Sochirca, director general DIB, N. Ghimpu, sef serviciu, precum si reputatii biblioteconomisti E. Harconita, Iu. Tatarescu, R. Avasiloaie.

Nou in programul Symposia Investigatio Bibliotheca – video-conferinta sustinuta on-line de catre Stephen H. Dew, coordonator pentru dezvoltarea colectiilor la Biblioteca Universitatii din Greensboro, Carolina de Nord, SUA, asupra subiectului: „NC DOOCKS: The Institutional Repository for the University of North Carolina at Greensboro”. Materialul prezentat a reliefat aspectele teoretico-practice privind constituirea si asigurarea functionarii repozitoriului institutional, acest aspect inscriindu-se in strategiile bibliotecilor universitare din Republica Moldova.

Echipa DIB multumeste tuturor participantilor la lucrarile Symposia, precum si managerilor superiori ai institutiilor info-bibliotecare pentru deschidere profesionala.

•    Comunicari prezentate la Symposia Investigatio Bibliotheca.
•    Imagini de la lucrarile Symposia Investigatio Bibliotheca, editia 2011.