În data de 15 martie 2022, Departamentul Informațional Biblioteconomic ULIM a inaugurat Campania în Sprijinul Absolventului de Succes ULIM, Ediția 2022.

Campania în Sprijinul Absolventului de Succes ULIM are scopul de a oferi suport absolvenților pentru etapa de finalizare a ciclului de studii, prin oferirea informațiilor, cunoștințelor și deprinderilor necesare în elaborarea unei lucrări științifice.

Larisa Patlis, director interimar DIB, a informat publicul prezent privind activitățile specifice ale Campaniei, care vor fi organizate în spațiile Centrului de Informare şi Documentare ULIM şi a sălilor de lectură DIB, în perioada 15 martie — 15 iunie 2022. Astfel, studenții, viitori absolvenți, vor putea beneficia de consultaţii individuale şi de grup pe marginea elaborării/prezentării tezelor de licenţă/master din punct de vedere a structurii şi a conţinutului şi vor putea solicita ajutor de la colaboratorii DIB. La fel, a făcut cunoștință celor prezenți cu multe recomandări de carte şi jurnale ştiințifice care îi vor ajuta şi ghida spre elaborarea cu succes a proiectului dorit.

DIB a pus la îndemână cele mai reușite proiecte/teze de licență/master din anul 2021, care vor putea fi consultate pe tot parcursul campaniei. La fel, în cadrul evenimentului, Alex Verebceanu, masterand, anul I, Facultatea Drept, absolvent eminent a ciclului licență, a ținut un discurs informativ și a oferit sfaturi utile despre etapele elaborării unei teze de licență, prin exemplul propriilor experiențe.

Evenimentul a reprezentat și o deosebită ocazie de a premia cei mai activi, devotați și intelectuali utilizatori DIB ULIM, campanie organizată anual. În acest sens, ediția 2021 și-a desemnat câștigătorii, premiindu-i cu diplome de excelență:

Oleg Berov — Facultatea Drept, anul III;
Deniz Sezer Ak — Facultatea Drept, anul III;
Iarovoi Vladimir — Facultatea Informatică, Inginerie și Design, anul I;
Lidia Boev — Facultatea Drept, anul II;
Daniela Grejdeanu — Facultatea Biomedicină, anul II;
Ana Sandu — Facultatea Drept, anul III.