La data de 26 martie 2021, în cadrul Salonului „SCIENTIA” ediția a XIII-a (publicații ale cadrelor didactico-științifice ULIM) a avut loc lansarea volumului „The European Union in the Age of (In)Security. From Theory to Practice”, eveniment organizat de către Departamentul Informațional Biblioteconomic ULIM în colaborare cu Facultatea Relații Internaționale Științe Politice și Jurnalism ULIM.

Cu mesaje de salut la eveniment au participat reprezentanții administraţiei ULIM, după cum urmează:
• Vitalie GAMURARI, dr. conf. univ., Prorector pentru Cercetare Științifică și Studii Doctorale;
• Irina CERNEAUSCAITE, director Departamentul Informațional Biblioteconomic ULIM.

În deschiderea evenimentului, Prorectorul Vitalie Gamurari a mulțumit publicului pentru participare, a exprimat gratitudine oaspeților pentru acceptarea invitației de a conferenția și pentru bunele relațiile de colaborare în domeniul academic și științific, subliniind importanța lucrărilor care apar în acest context al securității și insecurității statelor, volumul lansat reprezentând un început foarte bun, care trebuie să aibă continuitate.

La prezentarea volumului au participat:
• Claudia ANAMARIA IOV, doctor în geopolitică, relații internaționale, studii europene, lector univ., coordonatorul volumului, Universitatea Babeș Bolyai, Cluj-Napoca, România;
• Ludmila COADĂ, dr. conf. univ., Facultatea Relații Internaționale Științe Politice și Jurnalism ULIM;
• Viorica ȚÎCU, decan Facultatea Relații Internaționale Științe Politice și Jurnalism ULIM.

Reprezentanții colegiului de redacție au reiterat deschiderea pentru o comunicare transparentă în relația bilaterală cu ULIM și interesul de a sprijini în continuare proiectele academice și științifice comune.