26 septembrie, ora 13.15

Locație: Centrul de Informare la UE în cadrul ULIM (Sala Polivalentă de lectură nr. 2, et.6)

Organizatori: Facultatea de Litere ULIM, Centrul de Informare al UE în cadrul ULIM

Anual, la data de 26 septembrie, la inițiativa Consiliului Europei din Strasbourg, începând cu anul 2011, se celebrează Ziua Europeană a Limbilor. În cadrul Centrului de Informare al UE la ULIM, studenții alături de corpul didactic de la Facultatea de Litere, de colaboratorii Departamentului Informațional Biblioteconomic și de reprezentanții Delegației UE în RM s-au întrunit la masa rotundă cu genericul: Educația plurilingvă. Promovarea culturii prin traduceri. Evenimentul a fost deschis cu alocuțiuni susținute de Irina Botnaru, directorul DIB și de Carolina Dodu-Savca decanul Facultății de Litere, care au transmis mesaje de mulțumire reprezentanților Delegației UE în RM: Florin Pasnicu, șef al proiectului Comunicare Strategică și Suport Media și Ghenadie Cojocaru, consultant al proiectului, pentru colaborări eficiente și suportul oferit în realizarea evenimentului de astăzi și a celor anterioare. La rândul lor, distinșii oaspeți au salutat tineretul studios, menționând că Ziua Europeană a Limbilor este o manifestare care celebrează diversitatea lingvistică și învățarea limbilor străine pe toată durata vieții.

„Sărbătoarea aceasta are ca obiectiv să atragă atenția publicului asupra importanței învățării limbilor străine și să-l sensibilizeze cu privire la valoarea limbilor din Europa, încurajând învățarea lor”, a declarat Florin Pasnicu.

De asemenea, studenții au fost informați referitor la diversitatea programelor de educație, finanțate de UE, care oferă șanse sporite de învățare a limbilor străine, fiind invitați să acceseze pagina : https://www.facebook.com/Creamoportunitatipentrutineri/, pentru a afla despre oportunitățile pe care le generează asistența UE în educație.

Ulterior, studenții anglofoni și cei francofoni au prezentat un flashmob dedicat rolului și statutului limbilor, promovând astfel diversitatea lingvistică și culturală. De asemenea, tinerii au inițiat un șir de discursuri despre originile limbilor europene, răspândirea lor în lume și despre influențele exterioare asupra limbii române. La final, inițiativa tinerilor, perseverența, efortul depus și implicarea activă au fost premiate cu Diplome de Excelență și cu bunuri oferite de Delegația Uniunii Europene în RM.

Centrul de Informare al UE la ULIM promovează politicile și valorile UE pe parcursul a 7 ani de activitate prin intermediul organizării evenimentelor, a expozițiilor, lansărilor de carte etc.

Serviciul de Presă, ULIM

Flickr Album Gallery Powered By: WP Frank