Luni, 7 decembrie 2020, în ajunul Zilei Internaționale a Drepturilor OmuluiDelegația Uniunii Europene în Republica Moldova lansează o campanie amplă de sensibilizare a publicului cu privire la drepturile omului și societatea civilă.

Campania denumită UE-Moldova: Împreună pentru o societate mai puternică” are scopul de a contribui la sporirea gradului de conștientizare a importanței respectării drepturilor omului, precum și la evidențierea sprijinului oferit de Uniunea Europeană pentru inițiativele organizațiilor societății civile în contextul promovării drepturilor omului în țara noastră, al dezvoltării locale și în combaterea consecințelor crizei COVID-19.

Campania se va desfășura în mare parte online și va începe cu opt flash-mob-uri organizate, în aceeași zi și la aceeași oră, în diverse localități ale țării de către membrii Eurocluburilor și ai Centrelor de Informare ale Uniunii Europene.

Nu pierdeți evenimentul de lansare a campaniei pe Privesc.eu luni, 7 decembrie, la ora 12.00.