Skip to main content

Legea RM cu privirea la biblioteci

LPM160/2017
ID intern unic:  371219
Версия на русском
Fişa actului juridic

Republica Moldova
PARLAMENTUL
LEGE Nr. 160
din  20.07.2017
cu privire la biblioteci
Publicat : 18.08.2017 în Monitorul Oficial Nr. 301-315     art Nr : 529     Data intrarii in vigoare : 18.02.2019

    MODIFICAT
LP310 din 30.11.18, MO1-5/04.01.19 art.30
    LP79 din 24.05.18, MO195-209/15.06.18 art.338

NOTĂ:
În textul legii, sintagma „Ministerul Culturii”, la orice formă gramaticală, se substituie cu sintagma „Ministerul Educației, Culturii și Cercetării” la forma gramaticală corespunzătoare prin LP79 din 24.05.18, MO195-209/15.06.18 art.338

Parlamentul adoptă prezenta lege ordinară.

Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 1. Scopul şi obiectul legii
(1) Scopul prezentei legi este consolidarea rolului bibliotecii în societatea modernă prin dezvoltarea acesteia ca un serviciu public de asigurare a accesului la lectură şi de dezvoltare a interesului pentru informare, învăţare, educaţie şi cercetare, activităţi culturale, precum şi prin sporirea capacităţilor de implicare a bibliotecii în transferul de cunoştinţe şi în formarea liberă a opiniilor.
(2) Prezenta lege stabilește modul de organizare şi funcţionare a sistemului naţional de biblioteci, modul de constituire, organizare, funcţionare şi încetare a activităţii bibliotecilor, precum şi atribuţiile autorităţilor abilitate cu competențe în domeniul serviciilor de bibliotecă.
Articolul 2. Cadrul juridic
Cadrul juridic în domeniul organizării şi funcţionării bibliotecilor este constituit din Constituţia Republicii Moldova, tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, prevederile prezentei legi, precum şi din standardele în domeniu.
Articolul 3. Noţiuni de bază
În sensul prezentei legi, următoarele noţiuni semnifică:
bibliotecă – instituţie sau subdiviziune structurală a unei instituţii, al cărei scop principal este oferirea accesului la resurse informaţionale, la servicii şi facilităţi pentru a satisface necesităţile de lectură, informare, instruire, cercetare, educaţionale, culturale şi de recreere ale utilizatorilor acesteia;
bibliotecă digitală – parte integrantă a serviciilor de bibliotecă, care aplică tehnologii noi pentru a oferi acces la colecțiile digitale;
bibliotecă publică – bibliotecă aflată în subordinea unei autorităţi a administraţiei publice centrale sau locale ori altei autorităţi sau instituţii publice, care activează potrivit regulamentelor proprii aprobate de către autoritatea sau instituţia respectivă;
bibliotecă privată – bibliotecă instituită în cadrul sau în subordinea unei persoane juridice de drept privat ori care este fondată şi deţinută de o persoană fizică;
centru biblioteconomic – bibliotecă dintr-o reţea de biblioteci, abilitată cu funcţii de coordonare metodologică şi formare continuă a bibliotecarilor din reţeaua de biblioteci respectivă;
colecţie de bibliotecă – totalitatea documentelor de bibliotecă accesibile local sau de la distanţă şi puse la dispoziţia utilizatorilor;
control bibliografic naţional – înregistrarea bibliografică şi reflectarea într-un index sau într-o bază de date a tuturor documentelor de bibliotecă editate pe teritoriul ţării, precum şi a documentelor de bibliotecă despre Republica Moldova editate peste hotare;
depozit legal de documente – exemplare ale tuturor documentelor editate pe teritoriul Republicii Moldova, indiferent de suport, pe care producătorii documentelor respective sînt obligați să le transmită gratuit instituțiilor distincte, în modul și numărul stabilite de legislația în vigoare;
document de bibliotecă – obiect material care poate fi tratat ca o unitate   într-un proces de documentare, cu informaţii înregistrate pe suport de hîrtie sau în format digital, luat la evidenţă şi localizat în colecţii de bibliotecă sau accesibil de la distanţă: cărţi, resurse seriale, documente de muzică tipărită, manuscrise, documente audiovizuale, documente electronice, documente grafice, brevete şi altele;
facilităţi – spaţii, echipamente, dotări care înlesnesc oferirea serviciilor de bibliotecă utilizatorilor;
resurse informaţionale – totalitatea colecţiilor de bibliotecă, a bazelor de date şi a resurselor din internet accesibile utilizatorilor bibliotecii;
reţea de biblioteci – totalitatea bibliotecilor unite  după principiul teritorial sau de ramură, care au funcţii similare şi sînt coordonate de o bibliotecă cu statut de centru biblioteconomic;
servicii de bibliotecă – activităţi, programe relevante în curs de desfăşurare, organizate de bibliotecă pentru a satisface necesitatea membrilor comunităţii de a se informa, de a comunica, de a  se instrui, dezvolta şi de a se recrea;
servicii mobile de bibliotecă – servicii oferite utilizatorilor de bibliotecă prin intermediul vehiculelor special amenajate, ca o alternativă a accesului direct în incinta bibliotecii;
utilizator de bibliotecă – persoană fizică sau juridică care foloseşte resursele informaţionale, serviciile şi facilităţile bibliotecii;
unitate naţională în activitatea bibliotecilor – aplicare unitară a principiilor, standardelor, normelor şi metodologiilor în activitatea bibliotecilor.
Articolul 4. Principiile de organizare şi funcţionare
a bibliotecilor
(1) Statul garantează condiţii egale pentru organizarea şi funcţionarea bibliotecilor publice.
(2) Bibliotecile îşi desfăşoară activitatea potrivit documentelor de politici în domeniul culturii, informării, educaţiei, ştiinţei şi inovării, în condiţiile legislaţiei în vigoare.
(3) La baza activității bibliotecilor stă principiul accesibilităţii, al transparenţei, al libertăţii de expresie, al nediscriminării, al neangajării politice, al autonomiei profesionale şi al durabilităţii.
Articolul 5. Funcţiile bibliotecii
(1) Biblioteca exercită următoarele funcţii:
a) promovează dezvoltarea unei societăţi deschise şi incluzive;
b) oferă acces la informaţie, la tehnologii informaţionale şi la alte resurse;
c) valorifică patrimoniul cultural şi sprijină pluralitatea culturilor;
d) promovează alfabetizarea și cultura informaţiei, lectura şi educaţia nonformală;
e) oferă un forum pentru dezbateri şi comunicare privind activităţile civice;
f) prestează servicii conform necesităţilor membrilor comunităţii, în corespundere cu propriul regulament de organizare şi funcţionare;
g) oferă acces egal şi nediscriminatoriu la serviciile de bibliotecă tuturor membrilor comunităţii, indiferent de gen, vîrstă, apartenenţă etnică, dizabilitate;
h) contribuie, prin mijloace specifice, la procesul de instruire, formare şi cercetare;
i) colecționează, prelucrează, păstrează, gestionează şi diseminează  documente de bibliotecă.
(2) Biblioteca poate avea şi alte funcţii stabilite prin regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a bibliotecilor, precum şi prin propriul regulament de organizare şi funcţionare.

Capitolul II
SISTEMUL NAŢIONAL DE BIBLIOTECI

Articolul 6. Sistemul naţional de biblioteci
(1) Sistemul naţional de biblioteci reprezintă ansamblul bibliotecilor de diferite tipuri, organizate în reţele după principiul teritorial sau de ramură, care sînt coordonate de bibliotecile cu statut de centru biblioteconomic şi de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.
(2) În cadrul sistemului naţional de biblioteci îşi desfăşoară activitatea următoarele tipuri de biblioteci:
a) biblioteci naţionale;
b) biblioteci publice teritoriale;
c) biblioteci din instituţiile de învăţămînt;
d) biblioteci specializate;
e) biblioteci private.
(3) Bibliotecile pot avea filiale, puncte externe de deservire şi pot oferi servicii mobile.
(4) Bibliotecile funcţionează în baza propriilor regulamente de organizare şi funcţionare, elaborate conform regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a bibliotecilor şi aprobate de către autoritatea publică sau fondator, precum şi în baza strategiilor şi a planurilor de dezvoltare a bibliotecilor şi a serviciilor de bibliotecă.
(5) Bibliotecile publice îşi elaborează proiectele strategiilor şi planurilor de dezvoltare a bibliotecilor şi a serviciilor oferite de acestea.
Articolul 7. Bibliotecile naţionale
(1) Bibliotecile naţionale sînt instituţii publice cu statut de persoană juridică, fondate de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.
(2) Bibliotecile naţionale se organizează şi activează în baza statutului şi a regulamentului de organizare şi funcţionare, aprobate de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.
Articolul 8. Biblioteca Naţională a Republicii Moldova
(1) Biblioteca Naţională a Republicii Moldova  exercită următoarele atribuţii de bază:
a) asigură identificarea, dezvoltarea, organizarea, salvgardarea și valorificarea documentelor de bibliotecă publicate în ţară şi constituie o colecţie de documente valoroase publicate peste hotare, pe suport de hîrtie şi/sau digital;
b) organizează, dezvoltă, conservă şi valorifică depozitul legal de documente;
c) identifică, colecţionează, conservă şi valorifică documentele editate peste hotare referitoare la Republica Moldova şi la lucrările autorilor autohtoni;
d) exercită funcţia de centru de expertiză şi asistenţă metodologică în domeniul conservării şi restaurării patrimoniului  naţional de documente de bibliotecă;
e) exercită funcţia de centru naţional al împrumutului interbibliotecar naţional şi internaţional de documente de bibliotecă;
f) realizează expertiza documentelor de bibliotecă pasibile de export;
g) participă la efectuarea controlului bibliografic naţional, realizînd compartimentul „Exteriorica” din „Bibliografia Naţională a Moldovei”;
h) asigură funcţionarea catalogului naţional colectiv partajat.
(2) Biblioteca Naţională a Republicii Moldova  are statut de centru biblioteconomic naţional care:
a) exercită funcţia de coordonare şi corelare în domeniul cercetării şi dezvoltării bibliologiei, biblioteconomiei şi ştiinţelor informării;
b) colectează, sintetizează şi valorifică datele statistice prezentate de centrele biblioteconomice;
c) exercită şi alte atribuții conform art. 32.
Articolul 9. Biblioteca Naţională pentru Copii
„Ion Creangă”
Biblioteca Naţională pentru Copii „Ion Creangă” are următoarele atribuţii de bază:
a) organizează, dezvoltă, conservă şi valorifică depozitul legal al documentelor de bibliotecă destinate copiilor şi adolescenţilor;
b) este centru de excelenţă în dezvoltarea serviciilor inovative de bibliotecă, inclusiv a celor bazate pe tehnologii informaţionale, pentru copii şi adolescenţi;
c) desfăşoară programe şi proiecte de promovare a lecturii printre copii şi adolescenţi la nivel naţional;
d) exercită funcţia de centru de informare şi cercetare în domeniul cărţii pentru copii şi adolescenţi, al pedagogiei şi al sociologiei lecturii;
e) colaborează la nivel internaţional în scopul promovării literaturii pentru copii şi adolescenţi din Republica Moldova;
f) participă la crearea catalogului naţional colectiv partajat;
g) are statut de centru biblioteconomic naţional pentru toate bibliotecile publice care oferă servicii copiilor şi adolescenţilor.
Articolul 10. Bibliotecile publice teritoriale
(1) Biblioteca publică teritorială oferă tuturor membrilor comunităţii resurse informaționale, servicii şi facilităţi orientate spre realizarea următoarelor scopuri:
a) asigurarea accesului la informaţie, cunoaştere şi învăţare pe parcursul vieţii;
b) asigurarea accesului la dezvoltarea culturală şi socială, la recreere, la tehnologii informaţionale şi la cunoştinţe necesare pentru utilizarea acestor tehnologii;
c) contribuirea la păstrarea, valorificarea şi promovarea istoriei localității;
d) asigurarea rolului de centru public de acces gratuit la rețeaua internet tuturor membrilor comunităţii.
(2) Bibliotecile publice teritoriale colaborează şi formează parteneriate pentru a satisface interesele şi necesităţile utilizatorilor.
(3) Din categoria bibliotecilor publice teritoriale fac parte bibliotecile săteşti, comunale, orăşeneşti, municipale, raionale, precum și biblioteca centrală din unitatea teritorială autonomă Găgăuzia, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unităţilor administrativ-teritoriale respective.
(4) Bibliotecile publice teritoriale se instituie prin decizia autorității reprezentative și deliberative a unității administrativ-teritoriale respective (în continuare – fondator).
(5) La decizia fondatorului, biblioteca publică teritorială poate avea statut de persoană juridică.
(6) Bibliotecile raionale şi bibliotecile municipale au statut de centru biblioteconomic teritorial în raionul şi, respectiv, municipiul corespunzător. În raioanele în care nu există o bibliotecă raională, biblioteca orăşenească din oraşul de reşedinţă al raionului exercită rolul de centru biblioteconomic teritorial.
(7) Biblioteca centrală din unitatea teritorială autonomă Găgăuzia are statut de centru biblioteconomic al autonomiei și poate avea statut de persoană juridică.
Articolul 11. Bibliotecile din instituţiile de  învăţămînt
(1) Bibliotecile din instituţiile de învăţămînt sînt bibliotecile care se instituie şi funcţionează ca parte integrantă a unei instituţii de învăţămînt din sistemul naţional de educaţie, asigurînd elevilor, studenţilor, cadrelor didactice, cercetătorilor, altui personal din cadrul instituţiei de învățămînt accesul la resurse informaţionale, servicii şi facilităţi corespunzătoare necesităților educaţionale, de instruire, cercetare şi formare profesională continuă.
(2) Bibliotecile din instituţiile de  învăţămînt pot oferi servicii şi publicului larg.
(3) Activitatea bibliotecilor din instituţiile de învăţămînt este reglementată de art. 128 din Codul educației al Republicii Moldova nr. 152/2014.
(4) Bibliotecile din instituţiile de învăţămînt asigură  elevilor, studenţilor, cadrelor didactice, cercetătorilor, personalului nedidactic şi auxiliar formarea culturii informaţiei prin oferirea serviciilor de educaţie formală, nonformală şi informală.
(5) Fiecare reţea de biblioteci din instituţiile de învăţămînt poate avea o bibliotecă cu statut de centru biblioteconomic.
Articolul 12. Biblioteci specializate
(1) Bibliotecile specializate sînt bibliotecile cu sau fără statut de persoană juridică, care acoperă un domeniu particular al cunoaşterii.
(2) Bibliotecile specializate se instituie în cadrul persoanelor juridice de drept public şi de drept privat.
(3) Bibliotecile specializate oferă servicii personalului din instituţiile care le instituie, precum şi publicului larg.
(4) Fiecare reţea de biblioteci specializate poate avea o bibliotecă cu statut de centru biblioteconomic.
(5) Entitatea specializată pentru oferirea accesului la resurse informaționale, servicii și facilități persoanelor cu dizabilități de vedere severe și cu deficiențe de vedere sau cu alte dificultăți de citire a materialelor imprimate este Centrul Național de Informare și Reabilitare al Asociației Obștești „Asociația Nevăzătorilor din Moldova”.
Articolul 13. Înregistrarea şi evaluarea bibliotecilor
(1) În termen de 10 zile lucrătoare de la emiterea actului administrativ de instituire a bibliotecii publice, autoritatea publică, fondatorul ori persoana fizică sau juridică de drept privat, în cazul bibliotecilor private, solicită Ministerului Educației, Culturii și Cercetării înregistrarea bibliotecii în Registrul de stat al bibliotecilor. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, în termen de 10 zile lucrătoare de la recepţionarea solicitării, înregistrează biblioteca, eliberînd certificatul de înregistrare a bibliotecii. Conţinutul şi modelul certificatului de înregistrare a bibliotecii se aprobă de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.
(2) Bibliotecile publice se supun, în mod obligatoriu, evaluării o dată la 5 ani.
(3) Evaluarea reprezintă procesul de stabilire a corespunderii bibliotecii cu criteriile minime aprobate de către Guvern:
a) cota de atragere a membrilor comunităţii la bibliotecă;
b) colecţii şi resurse informaţionale variate, corespunzătoare profilului comunităţii;
c) impactul serviciilor, care sînt dezvoltate conform necesităţilor membrilor comunităţii;
d) eficiența utilizării bugetului şi dezvoltarea parteneriatelor.
[Art.13 al.(3), lit.d) modificată prin LP310 din 30.11.18, MO1-5/04.01.19 art.30]
În funcţie de gradul de corespundere criteriilor minime, bibliotecile publice se încadrează în diferite categorii.
(4) Procedura de evaluare a bibliotecilor publice, precum şi categoriile acestora sînt reglementate de către Guvern.
(5) Crearea şi ţinerea Registrului de stat al bibliotecilor, precum şi procedura de înregistrare şi radiere a acestora din Registru se realizează de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, în conformitate cu regulamentul aprobat de către Guvern.
Articolul 14. Încetarea activităţii bibliotecilor
(1) Biblioteca poate să îşi înceteze activitatea doar prin decizia autorităţii sau a fondatorului.
(2) Încetarea activităţii unei biblioteci publice teritoriale poate fi dispusă doar după asigurarea altor modalităţi de acces la serviciile de bibliotecă în unitatea teritorial-administrativă respectivă.
(3) În cazul încetării activităţii unei biblioteci în circumstanţele prevăzute la alin. (1), organul emitent al hotărîrii de lichidare a instituţiei, în cadrul căreia aceasta a fost instituită, asigură transmiterea patrimoniului bibliotecii unei alte biblioteci publice.
(4) Încetarea activităţii unei biblioteci publice conform alin. (2) poate fi dispusă doar în condiţia predării patrimoniului acesteia către o altă bibliotecă publică, cu avizul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.
(5) În termen de 10 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a deciziei de încetare a activităţii bibliotecii publice sau a hotărîrii de lichidare a instituţiei în cadrul căreia aceasta a fost instituită, autoritatea publică sau fondatorul informează Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, care, în termen de 3 zile lucrătoare, radiază biblioteca din Registrul de stat al bibliotecilor.

Capitolul III
ADMINISTRAREA DOMENIULUI DE ACTIVITATE
A BIBLIOTECILOR

    Articolul 15. Autoritatea publică centrală
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, în calitate de autoritate publică centrală, are următoarele atribuţii:
a) coordonează şi promovează politica statului în domeniul de activitate a bibliotecilor;
b) asigură unitatea naţională în activitatea bibliotecilor;
c) coordonează şi monitorizează activitatea sistemului naţional de biblioteci;
d) elaborează şi aprobă cadrul normativ cu privire la activitatea bibliotecilor publice în limitele competenţelor funcţionale;
d1) aprobă Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a bibliotecilor publice;
[Art.15 lit.d1) introdusă prin LP310 din 30.11.18, MO1-5/04.01.19 art.30]
e) monitorizează procesul de implementare a legislaţiei în domeniul activităţii bibliotecilor;
f) ţine statistica datelor cu privire la organizarea şi funcționarea bibliotecilor publice;
g) organizează şi realizează atestarea personalului de specialitate din biblioteci în conformitate cu Regulamentul privind modul de conferire a categoriilor de calificare personalului de specialitate din biblioteci;
h) exercită și alte atribuţii prevăzute de prezenta lege.
Articolul 16. Autoritățile administrației publice din unitatea
teritorială autonomă Găgăuzia
(1) Accesul populaţiei la servicii de bibliotecă în unitatea teritorială autonomă Găgăuzia se asigură de către autorităţile administrației publice ale acesteia.
(2) În temeiul prevederilor art. 111 din Constituție, ale Legii nr. 344/1994 privind statutul juridic special al Găgăuziei și al prevederilor prezentei legi, de competența Adunării Populare a Găgăuziei țin:
a) reglementarea modului de constituire a bibliotecilor publice din unitatea teritorială autonomă Găgăuzia și specificul activității acestora;
b) aprobarea regulamentului-cadru de organizare și funcţionare a bibliotecilor publice din unitatea teritorială autonomă Găgăuzia;
c) aprobarea structurii organizatorice și a statelor de personal ale bibliotecilor publice din unitatea teritorială autonomă Găgăuzia;
d) asigurarea bibliotecilor publice din unitatea teritorială autonomă Găgăuzia cu spaţii, mijloace financiare necesare pentru întreţinerea edificiilor şi spaţiilor, achiziţionarea şi conservarea resurselor informaţionale, dezvoltarea serviciilor de bibliotecă, dotarea cu echipamente şi tehnologii informaţionale, asigurarea securităţii, salarizarea şi formarea profesională continuă a personalului bibliotecii;
e) reglementarea modului de organizare a concursului de selectare a personalului de conducere a bibliotecii;
f) reglementarea modului de organizare şi realizare a atestării personalului de specialitate din cadrul bibliotecilor din unitatea teritorială autonomă Găgăuzia;
g) aprobarea strategiilor şi planurilor de activitate ale bibliotecilor publice din unitatea teritorială autonomă Găgăuzia, precum şi a serviciilor de bibliotecă oferite de acestea;
h) aprobarea listei serviciilor contra plată efectuate şi/sau prestate de către bibliotecile publice din unitatea teritorială autonomă Găgăuzia şi a mărimii tarifelor pentru serviciile respective.
(3) Comitetul executiv al Găgăuziei are următoarele atribuţii specifice:
a) realizează politica statului în domeniu şi monitorizează activitatea bibliotecilor din unitatea teritorială autonomă Găgăuzia;
b) colectează date statistice de la bibliotecile publice din unitatea teritorială autonomă Găgăuzia, le sintetizează şi le prezintă Ministerului Educației, Culturii și Cercetării în formatul solicitat de acesta;
c) prezintă Ministerului Educației, Culturii și Cercetării rapoarte narative cu privire la activitatea bibliotecilor publice din unitatea teritorială autonomă Găgăuzia;
d) înaintează reprezentantul unității teritoriale autonome Găgăuzia în Consiliul Biblioteconomic Național;
e) asigură formarea profesională continuă a personalului de specialitate din biblioteci în cadrul centrelor de formare profesională  din contul alocaţiilor bugetare, precum şi din veniturile colectate;
f) susţine integrarea sistemului naţional de biblioteci în structurile, organizaţiile, proiectele, programele, consorţiile şi parteneriatele din cadrul comunităţii internaţionale;
g) exercită și alte atribuţii în domeniul de activitate a bibliotecii şi al serviciilor de bibliotecă conform prezentei legi, regulamentelor de implementare a prezentei legi, regulamentelor de activitate şi conform altor acte normative în vigoare.
Articolul 17. Autoritatea  publică locală
(1) Accesul populaţiei la servicii de bibliotecă se asigură de către autorităţile administraţiei publice locale.
(2) Autorităţile administraţiei publice locale susțin serviciile de bibliotecă în cadrul unităţii administrative respective prin:
a) instituirea bibliotecilor publice teritoriale;
b) asigurarea bibliotecilor publice teritoriale cu spaţii, mijloace financiare necesare pentru întreţinerea edificiilor şi spaţiilor, achiziţionarea şi conservarea resurselor informaţionale, dezvoltarea serviciilor de bibliotecă, dotarea cu echipamente şi tehnologii informaţionale, asigurarea securităţii, salarizarea şi formarea profesională continuă a personalului bibliotecii;
c) aprobarea regulamentului de organizare și funcţionare a bibliotecii publice teritoriale;
d) organizarea concursului de selectare a personalului de conducere a bibliotecii;
e) aprobarea statelor de personal ale bibliotecii publice teritoriale;
f) aprobarea strategiilor şi planurilor de dezvoltare ale bibliotecii publice teritoriale şi serviciilor de bibliotecă oferite de aceasta;
g) exercitarea altor atribuţii în domeniul de activitate a bibliotecii şi al serviciilor de bibliotecă conform prezentei legi, regulamentelor de implementare a prezentei legi, regulamentelor de activitate şi conform altor acte normative în vigoare.
(3) Autorităţile administraţiei publice de nivelul al doilea au următoarele atribuţii specifice:
a) realizează politica statului în domeniu şi monitorizează activitatea bibliotecilor în unitatea administrativ-teritorială respectivă;
b) elaborează şi aprobă strategiile şi planurile de dezvoltare a serviciilor de bibliotecă din unitatea administrativ-teritorială respectivă;
c) colectează date statistice de la bibliotecile publice teritoriale din unitatea administrativ-teritorială respectivă, le sintetizează şi le prezintă Ministerului Educației, Culturii și Cercetării în formatul solicitat de acesta;
d) prezintă anual Ministerului Educației, Culturii și Cercetării rapoarte narative cu privire la activitatea bibliotecilor publice teritoriale din unitatea administrativ-teritorială respectivă;
e) organizează şi realizează atestarea personalului de specialitate din bibliotecile din cadrul unității administrativ-teritoriale respective conform Regulamentului privind modul de conferire a categoriilor de calificare personalului de specialitate din biblioteci,  aprobat de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.
Articolul 18. Consiliul Biblioteconomic Naţional
(1) Consiliul Biblioteconomic Naţional este un organ consultativ, care funcţionează pe lîngă Ministerul Educației, Culturii și Cercetării şi contribuie la elaborarea actelor de reglementare în domeniu, la asigurarea unităţii naţionale în activitatea bibliotecilor, la coordonarea şi cooperarea activităţii bibliotecilor din sistemul naţional de biblioteci.
(2) Consiliul Biblioteconomic Naţional aprobă Codul deontologic al bibliotecarului.
(3) Din componenţa Consiliului Biblioteconomic Naţional fac parte reprezentanţii Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, ai Cancelariei de Stat, ai centrului biblioteconomic din unitatea teritorială autonomă Găgăuzia, ai centrelor biblioteconomice, ai instituţiilor de învăţămînt şi alţi specialişti din domeniu.
[Art.18 al.(3) modificat prin LP79 din 24.05.18, MO195-209/15.06.18 art.338]
(4) Componenţa, organizarea, structura, atribuţiile şi competenţele Consiliului Biblioteconomic Naţional se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare a acestuia aprobat de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.
(5) Modalitatea de remunerare a personalului Consiliului Biblioteconomic Național este stabilită prin Hotărîrea Guvernului  nr. 1108/2006 privind salarizarea personalului unor instituții finanțate de la buget. Remunerarea membrilor Consiliului se va efectua pe unitate de timp, în baza actelor normative în vigoare, potrivit timpului efectiv utilizat, înregistrat în procesele-verbale ale şedinţelor.
Articolul 19. Centrele biblioteconomice
(1) Centrele biblioteconomice sînt stabilite prin Regulamentul privind activitatea metodologică în cadrul sistemului naţional de biblioteci, aprobat de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.
(2) Centrele biblioteconomice au următoarele funcţii de bază:
a) asigură coordonarea metodologică a activităţii bibliotecilor publice;
b) organizează formarea profesională continuă a personalului de specialitate;
c) colectează şi analizează datele statistice oferite de bibliotecile din reţea.
(3) Unele centre biblioteconomice pot avea şi statut de centru de formare profesională continuă dacă întrunesc cerinţele stipulate în Regulamentul privind activitatea metodologică în cadrul sistemului național de biblioteci.
[Art.19 al.(3) modificat prin LP310 din 30.11.18, MO1-5/04.01.19 art.30]
Articolul 20. Acordarea serviciilor de bibliotecă de bază
(1) Bibliotecile publice oferă gratuit şi în egală măsură accesul la serviciile de bibliotecă de bază şi la resursele informaţionale tuturor membrilor comunităţii. Lista serviciilor de bibliotecă de bază se aprobă de către Guvern.
(2) Accesul la rețeaua internet este un serviciu de bibliotecă care se oferă în toate bibliotecile publice şi pentru care nu se percepe taxă.
(3) Fondatorul poate decide ca biblioteca să ofere fără taxă şi alte servicii de bibliotecă.
Articolul 21. Prestarea serviciilor contra plată
(1) Lista serviciilor contra plată efectuate şi/sau prestate de către bibliotecile publice şi mărimea tarifelor pentru serviciile respective se stabilesc de către Guvern sau, după caz, de către autorităţile administraţiei publice locale, în funcţie de bugetul de la care se finanţează biblioteca.
(2) Modul de prestare a serviciilor contra plată de către bibliotecile publice se stabilește în baza unui regulament aprobat de către Guvern.

Capitolul IV
MANAGEMENTUL ŞI PERSONALUL BIBLIOTECILOR PUBLICE

    Articolul 22. Personalul bibliotecii
(1) În cadrul bibliotecii publice activează următoarele categorii de personal:
a) personal cu funcţii de conducere;
b) personal cu funcţii de execuţie de specialitate;
c) personal cu funcţii de execuţie din domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor, contabilitate, finanțe sau dintr-un alt domeniu, după caz;
d) personal auxiliar.
(2) Numărul de unităţi de personal pentru fiecare categorie de biblioteci publice se stabileşte conform actelor normative aprobate de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Structura bibliotecii publice se aprobă de către fondator.
Articolul 23. Angajarea personalului de bibliotecă
(1) Angajarea directorului și directorului adjunct ai bibliotecii publice se realizează prin concurs, în baza criteriilor de competenţă profesională şi managerială.
[Art.23 al.(1) modificat prin LP310 din 30.11.18, MO1-5/04.01.19 art.30]
(2) Angajarea și eliberarea din funcție a directorului și a directorului adjunct ai bibliotecii publice se efectuează de către fondator.
[Art.23 al.(2) în redacția LP310 din 30.11.18, MO1-5/04.01.19 art.30]
(21) Angajarea și eliberarea din funcție a personalului de conducere, cu excepția celui prevăzut la alin. (2), a personalului cu funcții de execuție și a personalului auxiliar se efectuează de către directorul bibliotecii.
[Art.23 al.(21) introdus prin LP310 din 30.11.18, MO1-5/04.01.19 art.30]
(22) Dacă biblioteca nu are statut de persoană juridică, angajarea și eliberarea  personalului de bibliotecă, inclusiv a personalului de conducere, se efectuează de către fondator sau de către conducătorul entității în cadrul căreia activează biblioteca.
[Art.23 al.(22) introdus prin LP310 din 30.11.18, MO1-5/04.01.19 art.30]
(3) Procedura de organizare şi de desfăşurare a concursului de angajare a personalului din bibliotecile publice, precum şi criteriile minime de selectare a personalului din biblioteci se aprobă de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.
(4) Statutul personalului de specialitate al bibliotecilor din instituţiile de învăţămînt este reglementat de prezenta lege şi de Codul educaţiei al Republicii Moldova nr. 152/2014.
Articolul 24. Conducerea bibliotecilor publice
(1) Conducerea bibliotecilor publice este exercitată de către director sau, după caz, de către adjunctul acestuia.
(2) Directorul bibliotecii publice, în limitele competenţelor, gestionează, organizează şi implementează sistemul de management financiar şi controlul intern şi poartă răspundere pentru administrarea bugetului bibliotecii şi a patrimoniului public aflat în gestiunea acesteia.
(3) În cadrul bibliotecilor publice se instituie un consiliu de administraţie, care are rol consultativ şi îşi desfăşoară activitatea în baza regulamentului de organizare şi funcţionare a bibliotecii.
(4) În cadrul bibliotecilor naţionale, bibliotecilor din instituţiile de învăţămînt superior, bibliotecilor publice orăşeneşti, municipale sau raionale, precum și în cadrul bibliotecii centrale din unitatea teritorială autonomă Găgăuzia se instituie, cu rol consultativ, consilii specializate în dezvoltarea colecţiilor şi a serviciilor de bibliotecă, în domeniul cercetării ştiinţifice şi în alte domenii de activitate a bibliotecilor, care îşi desfăşoară activitatea în baza regulamentului de organizare şi funcţionare a bibliotecii.
Articolul 25. Salarizarea personalului bibliotecilor
(1) Statul garantează remunerarea personalului bibliotecilor publice, în funcţie de calificarea şi rezultatul muncii, în conformitate cu legislaţia în domeniul salarizării în sectorul bugetar.
(2) Remunerarea personalului bibliotecilor private se realizează în conformitate cu legislaţia în domeniul salarizării în sectorul privat.
Articolul 26. Formarea profesională a personalului
de specialitate din biblioteci
La cerere, conform necesităţii personalului de specialitate din biblioteci, statul asigură formarea profesională prin învăţămîntul profesional tehnic şi prin învăţămîntul superior de licenţă, de master şi de doctorat în domeniul biblioteconomic. Calificarea personalului de specialitate din biblioteci se confirmă printr-un certificat sau o diplomă, eliberate în condiţiile legii.
Articolul 27. Formarea profesională continuă a personalului
de specialitate din biblioteci
(1) Formarea profesională continuă a personalului de specialitate din biblioteci se asigură în cadrul centrelor de formare profesională  din contul alocaţiilor bugetare, precum şi din veniturile colectate.
(2) Formarea profesională continuă a personalului de specialitate din biblioteci se asigură şi prin educaţia nonformală şi informală.
(3) Autoritatea, instituţia publică şi conducerea bibliotecii publice asigură formarea profesională continuă a personalului de specialitate, alocînd anual în acest scop mijloace financiare la cotele prevăzute de Codul muncii al Republicii Moldova nr. 154/2003.
Articolul 28. Atestarea personalului de specialitate
din bibliotecile publice
(1) În scopul aprecierii activităţii, nivelului de cunoştinţe şi aptitudinilor profesionale, precum şi în scopul stimulării perfecţionării abilităţilor profesionale şi sporirii eficienţei activităţii, personalul de specialitate din bibliotecile publice se supune atestării o dată la 5 ani.
(2) Atestarea personalului de specialitate din bibliotecile publice se realizează de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării în comun cu alte autorităţi publice centrale şi locale care au în subordine biblioteci, în baza unui regulament aprobat de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.
(3) Prevederile prezentului articol pot fi aplicate şi personalului de specialitate din bibliotecile private, la iniţiativa fondatorului.
Articolul 29. Deontologia personalului de conducere
şi a personalului de specialitate
din bibliotecă
Personalul de conducere şi personalul de specialitate din biblioteci îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu normele de conduită profesională prevăzute de Codul deontologic al bibliotecarului, elaborat în coordonare cu asociaţiile profesionale şi aprobat de Consiliul Biblioteconomic Naţional.

Capitolul V
PATRIMONIUL DE BIBLIOTECĂ

    Articolul 30. Dezvoltarea colecţiilor de bibliotecă
(1) Colecţiile de bibliotecă se constituie în corespundere cu tipul bibliotecii, identitatea culturală şi lingvistică a comunităţii, interesele şi cerinţele utilizatorilor de bibliotecă şi includ diferite categorii de documente pe suport de hîrtie sau în format digital.
(2) Colecţiile de bibliotecă se constituie şi se dezvoltă prin achiziționare, abonare, transfer, schimb interbibliotecar naţional şi internaţional, precum și prin donaţii, depozit legal și digitizare.
(3) Bibliotecile sînt obligate să-şi dezvolte colecţiile de documente prin achiziţionarea de titluri din producţia editorială curentă, precum şi prin completarea retrospectivă.
Articolul 31. Patrimoniul naţional de documente
de bibliotecă
(1) Din patrimoniul naţional de documente de bibliotecă fac parte documentele rare, deosebit de valoroase, care prezintă un interes aparte pentru cultura țării. Patrimoniul naţional de documente de bibliotecă este protejat de stat.
(2) Patrimoniul naţional de documente de bibliotecă este constituit din:
a) documente bibliofile de unicat – cărţi editate pînă la 1850 şi manuscrise;
b) documente de bibliotecă dintre 1851 şi 1960 care au intrat în istoria literaturii şi a culturii naţionale şi universale, precum şi cele de după 1960 cu  o prezentare grafică deosebită sau apărute cu prilejul unor jubilee, tipărituri cu dedicaţii şi autografe autentice ale autorilor şi ex-librisuri;
c) exemplare de documente de bibliotecă ce constituie depozitul legal;
d) alte documente de bibliotecă incluse prin decizia Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.
Articolul 32. Depozitul legal de documente
Depozitul legal de documente este reglementat prin Legea nr. 939/2000 cu privire la activitatea editorială.
Articolul 33. Biblioteci digitale
(1) Bibliotecile publice pot constitui biblioteci şi colecţii digitale prin transferarea în format electronic a documentelor pe care le au în posesie şi fac parte din domeniul public, precum şi prin achiziţionarea documentelor electronice.
(2) Biblioteca Naţională a Republicii Moldova constituie Biblioteca Naţională Digitală „Moldavica”, care include documente ce fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil, deţinute de biblioteci, muzee şi arhive.
Articolul 34. Gestionarea colecţiilor de bibliotecă
(1) Colecţiile de bibliotecă se păstrează în depozite şi în săli cu acces liber, asigurîndu-se condiţii de conservare şi securitate adecvate.
(2) Gestionarea colecţiilor de bibliotecă, inclusiv evidenţa şi casarea acestora, se face în conformitate cu regulamentul elaborat şi aprobat de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.
(3) Bibliotecile sînt obligate  să utilizeze aceleaşi proceduri de evidenţă a achiziţiilor documentelor de bibliotecă și a mișcării acestora.
(4) Casarea documentelor de bibliotecă din colecţii se aplică în cazul uzurii fizice, morale, pierderii, transferului în alte biblioteci, după o perioadă de minimum un an de la achiziţie, prin hotărîrea conducerii bibliotecii.
(5) Personalul bibliotecilor este responsabil de colecţiile cu acces liber şi/sau destinate împrumutului la domiciliu și răspunde material pentru lipsa constatată la  inventariere, care depăşește anual 0,2% din totalul fondului inventariat.
Articolul 35. Împrumut interbibliotecar
(1) În scopul asigurării accesului la informaţie şi al garantării satisfacerii cerinţelor utilizatorilor, bibliotecile oferă servicii de împrumut interbibliotecar la nivel naţional şi internaţional.
(2) Principiile de bază, structura organizatorică, metodologia, funcţiile, drepturile şi obligaţiile bibliotecilor furnizoare şi beneficiare de împrumut interbibliotecar sînt stabilite prin Regulamentul privind sistemul naţional de împrumut interbibliotecar din Republica Moldova, aprobat de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.
Articolul 36. Exportul de documente de bibliotecă
(1) Biblioteca Naţională a Republicii Moldova realizează expertiza documentelor pasibile de export în baza unui regulament elaborat şi aprobat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.
(2) Documentele din patrimoniul naţional de documente de bibliotecă reţinute de organele vamale şi organele de drept la trecerea ilegală a frontierei de stat a Republicii Moldova se transmit în colecţiile Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova.
Articolul 37. Dreptul de autor şi bibliotecile
În procesul promovării şi diseminării documentelor din colecţiile acestora, al utilizării resurselor informaţionale, bibliotecile respectă prevederile Legii nr. 139/2010 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, precum şi reglementările internaţionale privind excepţiile şi limitările dreptului de autor.

Capitolul VI
DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE UTILIZATORULUI

    Articolul 38. Accesul la informaţie
(1) Statul garantează oricărui utilizator dreptul la informaţie prin oferirea accesului la toate genurile şi tipurile de documente intrate în biblioteci, precum şi la reţelele informaţionale locale, naţionale şi internaţionale, conform convenţiilor internaţionale la care Republica Moldova este parte.
(2) Biblioteca asigură dreptul utilizatorului la confidenţialitate asupra informaţiei solicitate prin utilizarea serviciilor de bibliotecă şi a datelor cu caracter personal ale utilizatorului aflate în posesia bibliotecii.
(3) Accesul utilizatorului la serviciile şi colecţiile de bibliotecă se face în conformitate cu regulamentul de organizare şi funcţionare a acesteia, elaborat în corespundere cu prevederile legale referitoare la drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, la protecţia patrimoniului cultural naţional mobil, la dreptul de autor şi drepturile conexe.
(4) Biblioteca asigură accesul fizic persoanelor cu dizabilităţi şi organizează servicii speciale pentru incluziunea socială a acestora.
Articolul 39. Obligaţii
(1) Utilizatorul este obligat să respecte regulamentul de ordine interioară a bibliotecii şi regulile privind integritatea documentelor împrumutate.
(2) Bibliotecile publice sînt obligate să pună la dispoziţia utilizatorului regulamentul de ordine interioară a bibliotecii.
(3) Distrugerea sau pierderea documentelor, echipamentelor bibliotecii de către utilizator ori restituirea cu întîrziere a documentelor împrumutate se sancţionează conform regulamentului de organizare şi funcționare a bibliotecii.

Capitolul VII
FINANŢAREA BIBLIOTECILOR PUBLICE

    Articolul 40. Bugetul bibliotecilor publice
(1) Bugetul bibliotecilor publice este parte componentă a bugetelor locale/instituţiilor publice care le-au instituit şi se reflectă separat în acesta.
(2) Sursele de finanţare a bibliotecii se constituie din:
a) venituri generale ale bugetului;
b) venituri colectate de către aceasta.
(3) Administraţia publică alocă anual mijloace financiare bibliotecilor publice teritoriale pentru procurarea a minimum 50 de titluri de documente la 1000 de locuitori.
(4) Statul garantează alocarea mijloacelor financiare din bugetul de stat pentru achiziţia prin concurs a resurselor informaţionale destinate bibliotecilor.
(5) În bugetul bibliotecilor publice se prevăd sume destinate pentru achiziţii de documente în limbile minorităţilor naționale în vederea satisfacerii necesităților tuturor membrilor comunităţii pe care o deserveşte biblioteca respectivă.

Capitolul VIII
COOPERAREA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ

    Articolul 41. Cooperarea naţională şi internaţională
(1) În scopul susţinerii materiale a activităţilor şi proiectelor de dezvoltare a bibliotecii, de participare a specialiştilor din biblioteci la programe culturale, ştiinţifice şi de formare profesională continuă, bibliotecile publice se pot asocia între ele sau cu alte instituţii, pot crea şi pot face parte din fundaţii, asociaţii sau consorţii, achitînd cotizaţiile şi taxele aferente, după caz.
(2) Autorităţile şi instituţiile publice care au constituit sau au în structura lor biblioteci publice, precum şi celelalte autorităţi publice susţin integrarea sistemului naţional de biblioteci în structurile, organizaţiile, proiectele, programele, consorţiile şi parteneriatele din cadrul comunităţii internaţionale.
(3) Bibliotecile publice pot să menţină relaţii internaţionale directe şi să încheie, în limitele competenţelor lor, contracte şi acorduri cu instituţii străine similare în baza acordurilor, tratatelor şi convenţiilor internaţionale.

Capitolul IX
DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII

    Articolul 42
(1) Prezenta lege intră în vigoare la 18 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
(2) Guvernul:
a) în termen de 6 luni de la data publicării prezentei legi, va înainta Parlamentului propuneri privind aducerea legislaţiei în vigoare în concordanţă cu prezenta lege;
b) în termen de 18 luni de la data publicării prezentei legi:
– va revizui şi va aduce actele sale normative în concordanţă cu aceasta;
– va elabora şi va aproba actele normative necesare pentru implementarea prevederilor prezentei legi.
(3) Autorităţile administraţiei publice centrale și locale, alte autorităţi şi instituţii publice care au în structura lor sau în subordine biblioteci:
a) în termen de 18 luni de la publicarea prezentei legi:
– vor aduce în concordanţă cu prezenta lege actele de reglementare a funcţionării bibliotecilor;
– vor elabora şi vor aproba actele normative necesare pentru implementarea prevederilor prezentei legi;
b) vor asigura înregistrarea bibliotecilor din cadrul acestora la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării conform procedurii stabilite de acesta.
(4) La data intrării în vigoare a prezentei legi, Legea nr. 286/1994 cu privire la biblioteci (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr. 14–17, art. 47), cu modificările ulterioare, se abrogă.

    PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI                          Andrian CANDU

Nr. 160. Chișinău, 20 iulie 2017.