Astazi, 18 noiembrie, în cadrul Centrului de Informare ONU ULIM, a avut loc o activitate informativ-distractivă - 𝐊𝐚𝐡𝐨𝐨𝐭 𝐐𝐮𝐢𝐳.
Kahoot-ul a fost organizat de DIB ULIM în colaborare cu Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Jurnalism ULIM, pentru tinerii dornici de a-și testa cunoștințele de bază, în
cadrul 𝐋𝐮𝐧𝐢𝐢 𝐓𝐢𝐧𝐞𝐫𝐞𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐥𝐚 𝐔𝐋𝐈𝐌, dar și să interacționeze prin activități interesante.
Moderat de Ludmila Nichita, studentă la Facultatea RI ULIM, Anul III, voluntară DIB, evenimentul a fost deschis cu cuvânt de salut din partea Dnei Larisa Patlis, Coordonatorul Centrului de Informare ONU în cadrul ULIM, Director interimar DIB ULIM.
𝐂𝐞 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐮𝐧 𝐊𝐚𝐡𝐨𝐨𝐭?
Kahoot este o aplicație digitală care antrenează studenții în activități rapide de evaluare de cunoștințe: test, quiz, trivia. Participanții răspund întrebărilor de pe propriile dispozitive, în timp
ce întrebările şi răspunsurile sunt afişate pe un ecran comun, pentru a uni jocul. O motivație de a petrece timpul interesant și productiv într-un cerc de prieteni sau colegi.
Astăzi, jocul Kahoot a întrunit 10 participanti. Prin prisma unor modele interactive de asimilare a informației despre angajamentul civic a studentilor și cultivarea toleranței acestora, cu scopul de
a consolida cultura integrității în rândul tinerilor, tematica abordată a fost în strânsă legătură cu activitățile și evenimentele din cadrul Lunii Tineretului la ULIM, printre care Ziua Internațională
a Toleranței din 16 noiembrie curent.
Înscriind cel mai bun scor, Amelia Florentina, studentă la Anul II, Facultatea RI ULIM, s-a plasat pe locul I, cu cele mai multe răspunsuri corecte.
Ne bucurăm că am reușit să creăm o atmosferă plăcută pentru tineri provocându-i prin joc la cunoștințe şi aducem mulţumiri tuturor care au contribuit la reuşită prin participare şi Voluntarei DIB, Ludmila Nichita, pentru pregătirea întrebărilor interesante şi captivante.